marți, 30 septembrie 2014

When dark clouds gather on the horizon...

... you must remember that after the dark clouds, bright clouds are coming.
Este o treaba complicata si cu schimbarile astea. Nu stii niciodata la ce sa te astepti. Ele pot sa te ingrijoreze sau sa le privesti cu teama, sau, din contra, le poti intampina cu bucurie. Stiu ca aici nu e cazul sa te bucuri prea mult, cel putin nu acum. Pare greu. Dar nu e imposibil. E greu pana te obisnuiesti. Programul tau e incarcat pana inveti sa iti imparti timpul iar apoi lucrurile vor parea mai usoare. Stiu ca toate astea sunt 'part of growing up' si, de cele mai multe ori, neplacute sau fara sens. Incearca sa vezi si partea buna. And your soul will never change. You can be Peter Pan in your heart, always. You forget the best part (pe langa propriile satisfactii care vor veni cu timpul): I'm here for you and I'll help you and try to make it easier for you. P.S. Sincerely yours.

miercuri, 16 iulie 2014

Pisicute

Realizez ca este un subiect banal. Sunt putine persoane carora sa nu le placa pisicile, animalele in general. La mine cred ca este o situatie aparte. Cred ca le ador mai mult cu cat stiu ca este improbabil sa am una prea curand. Sa nu ma intelegi gresit, o avem pe Moty si o iubesc tare mult. Dar eu imi doresc o pisicuta care sa ma iubeasca pe mine. Este, cred, un gol pe care simt ca o felina l-ar putea umple. Din cauza asta imi vine atat de greu sa vad una pe strada si sa nu o iau. Sa ma gandesc cum ar sta ea la mine acasa. Ce-i drept, ar sta si singurica mult dar poate ar fi fericita sa ma vada venind. Problema mea este ca nu pot sa le vad suferind. Sunt asa prostuta si sensibila incat le-as lua acasa pe toate; toate care vin si fac botosei pe mine, si miauna, de atentie sau singuratate. Nu vreau una de rasa, vreau una de pe strada, sa poata aprecia tot ce va primi. Abia astept ziua cand o sa am o pisicuta. (It's something wrong with me, I know)

sâmbătă, 12 iulie 2014

A trecut mult timp. Atat de mult incat cuvintele imi par straine. Am lasat prea mult timp sa treaca sperand ca urmatorul post pe care il voi scrie aici va fi despre reusitele mele. Dar asta nu s-a intamplat si nu se stie cand sau daca se va mai intampla, asa ca iata-ma aici. Cu codita intre picioare. Infruntand dezamagirea a ceea ce sunt si dezamagirea adusa celor care au crezut in mine. Totusi, nu sunt aici ca sa ma plang, ci pentru a ma reobisnui cu scrisul si, desigur, a-ti multumi. Suntem de 5 ani impreuna si mergem spre al 6lea. Mai mult decat rezista majoritatea relatiilor sau casniciilor in ziua de azi. Dar cred ca ne descurcam destul de bine, nu? Still, what will the future hold for us? Treaba cu growing up and get a job, a life, maybe a wife, some kids si fa asta pentru tot restul vietii este scary as hell. Si poate deloc placuta la prima vedere. Dar este un motiv pentru care oamenii de ceva timp fac asta. Care ar fi de fapt alternativa reala si practica a acestei povesti?
M-am mai gandit de cateva ori sa scriu dar nu am gasit cuvintele potrivite. Unele sunau mai bine decat ce a iesit acum. Sper sa te bucuri macar un pic. Si sper sincer sa fi in general fericit. Incerc si stiu ca se poate mai bine. Probabil intervine aici si increderea in sine, dar asta este alta poveste. Simt (si cred) ca legatura noastra este subtire dar puternica, poate mai puternica decat in timpul precedent. Este un amestec de confort, armonie si fericire pentru mine. Ma face sa ma simt warm and fuzzy faptul ca te-ai putea obisnui sa traiesti cu mine si faptul ca iti face placere sa iti petreci atata timp cu mine (God, cum rezisti? Eu ma satur de mine de 10000 de ori pe zi!!). E dragut ca inca vorbim cu usurinta toate problemele dar si toate prostiile. Sa stii ca mereu vom avea ce vorbi if you just take a leap of faith.
Ti-am vorbit despre darul unei zile? Importanta lui? Uneori este prea putin, alteori este totul. Iti multumesc ca mi-ai oferit o zi, un mic sacrificiu pe care l-ai facut. Ai stat cu mine la selfie si m-ai lasat sa ma prostesc ca un copil. Ma lasi sa trancanesc la nesfarsit despre prietenele pe care acum le am si pe care le incurci mereu. Pentru ca imi iei ochelarii de la ochi cand adorm. Pentru ca suntem rautaciosi fara sa ne para rau. Pentru ca am mers sa mancam intr-un restaurant select imbracati neconventional. Imi place uneori ca nu esti conventional. Apreciez ca nu tii atat de mult la felul in care arat (sau daca tii, nu arati). Esti un scump si pierdem timpul minunat impreuna, totusi niciodata nu mi se pare ca este pierdut propriu-zis. Nu cred ca pierd ceva cand stau cu tine, doar castig amintiri frumoase. Maybe it's a bit cheesy or it's something about the books I was reading but I want you to know that I'm grateful to have the privilege to walk this path with you. I love you and I'm sincerely and forever yours.

vineri, 14 decembrie 2012

Childhood

Am aproape 20 de ani. 2 decenii au trecut si nu imi dau seama cand. Nu zic ca imi pare rau, nu regret atat de mult momentele din copilarie pentru ca ce am acum si ce o sa vina o sa fie la fel sau chiar mult mai frumos. Timpul e mult prea scurt pentru regrete. Poate din cauza asta imi place sa ma port copilareste. Sa vorbesc haios sau sa ma pisicesc, sa ma prostesc sau sa ma bucur din cele mai mici lucruri si gesturi si sentimente.
Nu inseamna ca nu sunt responsabila sau matura doar ca prefer sa pastrez ceva din tinerete, sa am sau sa incerc mereu sa am un suflet de copil. E simplu si lumea e prea nepasatoare pentru a ma cobori la nivelul ei. Mi-ar place sa ramai si tu la fel. Chiar daca e greu cu facultatea si cu sesiunea si cu alte treburi, nu rezolvi nimic daca esti morocanos. Te face mai batran si nu e cazul. Pastreaza-ti inima si sufletul de copil. P.S. I'm sincerely and forever yours :x

luni, 3 decembrie 2012

The bound

E ceva tare special si interesant in legatura asta. Nici nu stiu deocamdata cum sa o descriu. Ai vorbit si tu despre asta, un firicel subtire, dar puternic, o legatura care o sa devina in timp si mai puternica. Si cred ca a devenit. Mi se intampla uneori sa simt ceva, in suflet, in tot corpul, atunci cand stau foarte aproape de tine, de obicei cand ma strangi in brate. Simt ca imi bate inima foarte tare. Si simt un val de caldura care se aduna si se indreapta spre tine. Cuvintele sunt prea putin pentru intensitatea acestei legaturi, acestui sentiment. E asa o stare de fericire, armonie cred ca se potriveste mai bine. Ma face sa ma simt...completa. Stii, citind postarile de pe blogul tau, chiar daca sunt mai vechi, imi dau seama ca ceea ce simt pentru tine nu s-a schimbat; a crescut si s-a transformat in ceva tare frumos. Ma intreb daca tu mai simti ceva din ce ai scris acolo. Sper ca nu s-a schimbat prea mult.

marți, 20 noiembrie 2012

Patience. The weather inside.

Dupa mult timp, 5-6 luni cred, in care nu am mai scris nimic, am simtit nevoia de a scrie, de a descarca undeva un bagaj mare, mare. De a imparti cateva din gandurile mele ciudate si intortocheate celor care nu au uitat de locul asta. Totul a pornit de la un episod din Grey's Anatomy.. Dupa aniversarea noastra, a venit bacul, care a trecut la fel de repede si care mi-a lasat un gust amar. Nu o sa intru mult in detalii dar a fost o dezamagire. A urmat apoi admiterea, care a fost un alt sut in dos. Ascultandu-i pe toti cum erau increzatori si spuneau ca o sa iau si bla bla bla.. eh, nu a fost sa fie. La fiecare esec ai stat langa mine, chiar daca meritam criticata sau pedepsita. M-a durut sa te dezamagesc. Banuiesc ca asa se intampla cand vrei ceva foarte foarte mult; faci greseli. Ma doare si acum cand ma gandesc cat te-am ranit si eu de-a lungul timpului chiar daca imi promisesem sa nu o fac niciodata. Incerc mereu sa ma schimb, sa ma abtin din niste porniri care stiu ca nu iti plac si incerc sa tac si incerc sa rad mereu cand sunt cu tine si incerc sa ascund toate nelinistile si asta ma macina de multe ori. Nu sunt plangacioasa din fire dar se aduna lucruri si de multe ori nu am cui sa le spun. Le tin si le dau drumul, de obicei intr-un moment prost. Nu tipa la mine ca argumentele mele nu sunt bune; sunt la fel de bune ca ale tale numai ca incerc sa te fac sa vezi si punctul meu de vedere, sa te pui in locul meu. (Eu iti inteleg gesturile si te las sa fi asa cum vrei, cum sa iti fie bine si comfortabil). Nici mie nu imi e usor. Si ma afecteaza mai mult fiecare lucru marunt; stiu ca sunt stresanta si incerc sa vorbesc cu tine dar ma doare cand vad ca nu raspunzi si stai pe fb. E penibil, stiu.
Si totusi ai zis ca ma iubesti. Si uneori iti 'scapa' niste cuvinte dragute la adresa mea. Si ai zis ca stii ca eu ofer mai mult iar tu inca nu dar sa fiu rabdatoare si o sa vina si randul meu. Ca orice fetita prostuta care te iubeste,(poate prea buna pentru binele ei) desigur ca o sa astept oricat ar fi nevoie. Doar ca uneori doare, doare tare.. Nu mai sunt asa puternica cum eram odata. Undeva in lumea asta plina de perfectiuni si idealuri, fete de piatra si indiferenta, silicoane si nulitate sufleteasca eu nu ma incadrez cum trebuie. Cred ca, undeva, am iesit mai defecta. Imi place lumea mica, asa imperfecta cum e. O colorez cum vreau. Si oamenii sunt din cei cu o valoare sufleteasca macar la fel ca a mea. Am renuntat sa mai alerg dupa prieteni care nu ma vor. Sau dupa o familie pe care am pierdut-o poate inainte de a ma naste. Si esti doar tu acolo, care esti un pic din toti, si familie si prieten si iubit, si simt de fiecare data cum sufletele noastre rezoneaza intr-un decor aparte si un ecou aparte. Stii ca o sa fiu mereu acolo si am nadejdea ca o sa fi si tu. Incerc sa fac eu o schimbare la mine, asa cum o vreau in lume.
I must be strong again. P.S. I'm sincerely yours :x

vineri, 27 aprilie 2012

The vow. 3 ani.

O sa incep cu prima parte, si cu riscul de a parea exagerat, tin sa spun ca reprezinta cat mai sincer simtamintele mele. El :
Si ea:
Mi se pare unele din cele mai dragute declaratii. Mi se pare ca in ele se cuprinde tot: un trecut, un prezent si un viitor cu atat de multe posibilitati. Stii ca se spune despre adolescenta ca este cea mai importanta perioada si acolo te formezi ca persoana? La inceputul ei s-a format o iubire mare si frumoasa pe care vreau sa o port cu mine cat mai departe. Fiindca atunci ti-am dat inima mea, care e tot ce am, si nu o vreau inapoi. E la tine si cred ca ai grija de ea, in felul tau. Nu suntem si nici nu vom fi perfecti. Dar radem impreuna si se intampla din cand in cand sa mai facem si greseli. Te tin strans si incerc sa iti ofer cat de mult pot. De preferinta, tot. Si da, poate nu imi citesti poezii si poate nu iti mai alerg prin minte ca la inceput. Dar eu inca te privesc si ma gandesc la tine cu emotie, si dragoste si...fluturasi. Nu vreau sa te schimb sau sa iti cer ceva ce nu vrei sau nu iti place sa faci. Zambesc cand ma faci fericita (mai mereu) si stau bosumflata cand ma superi. Si iti duc dorul in fiecare clipa cand nu esti langa mine. Asa ca nu pot decat sa iti spun ca ... I'm sincerely and forever yours :x