sâmbătă, 28 februarie 2009

amintirea unei zile [ I ]



simt ca imbatranesc. in fiecare zi ma trezesc mai obosita. in fiecare zi parca ma mai doare ceva. in fiecare zi parca mi`e tot mai greu sa vad...sa simt...sa aud. totul trece pe langa mine iar eu stau si ma uit. privesc in trecut si realizez cate am pierdut.

cat de banala va suna iubirea?

...

o alta zi in care am devenit o ucigasa...de vise. mi`am omorat sperantele, idealurile... le arunc, plutesc si...cad. nici nu incerc sa le prind. nicio lupta. nicio speranta. nimic. totul trece si nu mai ramane nimic. nici macar un gand.
ma trezesc in fiecare zi dupa cateva minute de motaiala si parca imi doresc sa nu ma mai trezesc vreodata. ma trezesc sperand ca te voi revedea, ca vom vorbi, ca se va intampla o minune si totul va merge bine. dar stiu ca visez. stiu sigur ca nici azi n`o sa te vad si nimic din ce am enumerat mai sus nu se va intampla. chiar daca... ceva din mine spera. zadarnic. imi dau seama ca nu apreciez ceea ce am sau ce pot avea. vreau doar ceva ce nu pot atinge. pe tine. toate cuvintele pier. se risipesc pe undeva si dispar. dar faptele...? faptele raman sa ne bantuie asemeni unei fantome. de fiecare data cand inchid ochii, o amintire - o fapta - se deruleaza ca un film si o retraiesti. o regreti. o schimbi. o modifici in asa fel incat rezultatul este exact ce iti doreai sa fie. ceva ce de obicei este foarte departe de realitate...

sunt in masina, in locul in care obisnuiesc sa stau de fiecare data cand il prind liber. in spate, langa fereastra. realizez - iarasi - ca toti avem un sfarsit la un moment dat si ca viata este ca o plimbare cu autobuzul (tramvaiul, metroul, trenul) sau oricare mijloc de transport in comun. ne urcam si ne asezam. se urca alte persoane alaturi de noi care ne insotesc pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. insa, la sfarsitul calatoriei, masina este goala. ramanem singuri. ne nastem singuri, murim singuri. suntem simpli calatori si ajungem ca si cand n`am fi existat vreodata. sau poate o simpla amintire, dar si ea se va pierde candva.
nu mai stim sa fim fericiti. nu mai stim sa iubim fara interese si neconditionat. toata lumea cauta frumusetea. si cand te gandesti ca ea e trecatoare... . o sa ajungem la aceleasi lucruri. frumusetea se va pierde, o sa muncim, o sa ne gandim cum vom plati facturi si alte datorii, cum sa ne multumim familia si prietenii. va pieri orice urma de atractie. frumusetea va ramane un simplu ideal.

(ultimul paragraf a fost inspirat de participarea mea pasiva la o conversatie intre 2 calatori: un tip si o tipa. ea suferea de sindromul "eu nu sunt frumoasa" si decise sa se sinucida dupa moartea mamei. tipei ii placeau barbatii frumosi. tipul, vizibil trecut prin multe lucruri, incerca s`o determine sa`si schimbe ideile. fara reusita... )

- 25.II.2009, 17:57 -

Un comentariu:

  1. Este adevarat ca suntem doar simpli calatori insa poate ca asta face viata mai interesanta, nu sti ce se va intampla maine, ce vei simti maine, sau cine va fi langa tine...Am invatat in ultima perioada sa traiesc momentul, sa ma bucur de fiecare clipa la maxim, sa nu mai stau trista si ingandurata...pentru ca e un timp pe care il pierd in loc sa imi creez amintiri poate frumoase sau mai putin frumoase, dar peste ceva timp oricum voi zambi gandindu-ma....
    Felicitari pentru blog, imi place mult ;)

    RăspundețiȘtergere