marți, 10 martie 2009

violenta impotriva femeii . ro


banuiesc ca titlul este destul de sugestiv. dar ceea ce am vazut azi e prea socant... traumatizant si revoltator pentru a nu incerca sa schimb ceva... si sa va impartasesc si voua lucrurile astea...








Austria: Cartonaşul roşu (22 de minute).
„Mă lovea în continuu, în burta şi în spate, ca să pierd copilul sau ca să nasc prematur. Eram plină de vânătăi, după cum era şi băieţelul meu.”
Este povestea unei femei, victimă a violenţei domestice. În fiecare an sunt raportate la poliţia austriacă 7 000 de cazuri de violenţă domestică, dar există suspiciunea că numărul real al victimelor este mult mai mare. Autorităţile austriece au legalizat un „cartonaş roşu” prin care poliţia este autorizată să pătrundă şi să-l dea afară din propria casă pe agresor atunci când domiciliul se transformă în sanctuar al violenţei împotriva femeii. În acest episod al seriei „Women in the frontline”, prezentat de Annie Lennox, se pune problema dacă o lege radicală poate oferi femeilor o siguranţă reală.

Republica Democrată Congo: Găseşte-i un nume(22 de minute)
„Eram femeia oricui şi a nimănui. Oricare dintre ei vroia să-şi satisfacă nevoile sexuale venea la noi” Honorata Kizende, răpită de miliţia Hutu din Rwanda
„Daca spui viol, oamenii îşi pot imagina ce înseamnă, dar prin ce-au trecut aceste femei e cu totul altceva…Cred ca acest cuvânt nu e potrivit.. Terorism sexual? Nu ştiu.” Dr. Denis Mukwege, Director Spitalul Panzi
În ultimii 10 ani provinciile estice din Rep. Democrată Congo s-au aflat în război. Femeile sunt cele care duc povara. E imposibil de aflat numărul exact al victimelor violurilor şi al acelora care suferă de diferite afecţiuni în urma traumei fizice, precum fistula. Gonite din comunitate, femeile sunt deseori reticente să ceară ajutor. În schimb trebuie să suporte singure cicatricele fizice şi psihologice. În acest film călătorim în Bukawu pentru a discuta cu Dr. Denis Mukwege, unul dintre puţinii doctori care tratează fistula, pentru a afla adevărul din spatele uneia dintre cele mai mari nenorociri neraportate din lume.

acestea sunt doar rezumatele celor doua filmulete pe care le`am urmarit azi. si mi se pare inuman k asa ceva sa se intample la o scara atat de mare si sa existe atata neglijenta din partea celorlalti. toti cred ca nu li se va intampla asta ... pana cand... se intampla. si este groaznic. la noi in tara e de neconceput cum de nu se ia nicio masura. totul se face la superficial. si autoritatile de cele mai multe ori musamalizeaza tot. sau trec cu vederea. putini sunt cei care chiar se implica. adolescentii, copii ca mine si ca voi, sunt pusi zilnic in fata unor exemple de violenta fizica, psihica sau verbala si le tolereaza. tine de educatia noastra, de anturaj, de puterea noastra de a deosebi binele de rau si daca pe viitor vom fi victime, agresori sau persoane care chiar schimba ceva. eu, dupa ce am vazut congo, m`au trecut o gramada de sentimente: frica, furie si ... recunostiinta. adica ma simt norocoasa ca traiesc aici si ca sunt libera (sub securitate) si chiar daca exista anumite riscuri, sunt mult mai scazute decat acolo. si stiu ca pot iesi afara fara nicio temere majora. ma bucur ca totusi in austria s`au luat masuri despre violenta in familie. si cred ca este un inceput destul de bun pentru o tara membra a U.E. dar celelalte? dar noi?? daca nu joci fairplay primesti cartonas rosu. barbatii care agreseaza femei sunt evacuati pentru o perioada de timp si primesc ordin de restrictie. foarte tare, nu? in tara noastra nu exista asa ceva. si nici in scoli. voi cand ati auzit prima data vorbindu`se despre violenta? pentru ca eu una...n`am auzit. pana azi. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu