vineri, 14 decembrie 2012

Childhood

Am aproape 20 de ani. 2 decenii au trecut si nu imi dau seama cand. Nu zic ca imi pare rau, nu regret atat de mult momentele din copilarie pentru ca ce am acum si ce o sa vina o sa fie la fel sau chiar mult mai frumos. Timpul e mult prea scurt pentru regrete. Poate din cauza asta imi place sa ma port copilareste. Sa vorbesc haios sau sa ma pisicesc, sa ma prostesc sau sa ma bucur din cele mai mici lucruri si gesturi si sentimente.
Nu inseamna ca nu sunt responsabila sau matura doar ca prefer sa pastrez ceva din tinerete, sa am sau sa incerc mereu sa am un suflet de copil. E simplu si lumea e prea nepasatoare pentru a ma cobori la nivelul ei. Mi-ar place sa ramai si tu la fel. Chiar daca e greu cu facultatea si cu sesiunea si cu alte treburi, nu rezolvi nimic daca esti morocanos. Te face mai batran si nu e cazul. Pastreaza-ti inima si sufletul de copil. P.S. I'm sincerely and forever yours :x

luni, 3 decembrie 2012

The bound

E ceva tare special si interesant in legatura asta. Nici nu stiu deocamdata cum sa o descriu. Ai vorbit si tu despre asta, un firicel subtire, dar puternic, o legatura care o sa devina in timp si mai puternica. Si cred ca a devenit. Mi se intampla uneori sa simt ceva, in suflet, in tot corpul, atunci cand stau foarte aproape de tine, de obicei cand ma strangi in brate. Simt ca imi bate inima foarte tare. Si simt un val de caldura care se aduna si se indreapta spre tine. Cuvintele sunt prea putin pentru intensitatea acestei legaturi, acestui sentiment. E asa o stare de fericire, armonie cred ca se potriveste mai bine. Ma face sa ma simt...completa. Stii, citind postarile de pe blogul tau, chiar daca sunt mai vechi, imi dau seama ca ceea ce simt pentru tine nu s-a schimbat; a crescut si s-a transformat in ceva tare frumos. Ma intreb daca tu mai simti ceva din ce ai scris acolo. Sper ca nu s-a schimbat prea mult.

marți, 20 noiembrie 2012

Patience. The weather inside.

Dupa mult timp, 5-6 luni cred, in care nu am mai scris nimic, am simtit nevoia de a scrie, de a descarca undeva un bagaj mare, mare. De a imparti cateva din gandurile mele ciudate si intortocheate celor care nu au uitat de locul asta. Totul a pornit de la un episod din Grey's Anatomy.. Dupa aniversarea noastra, a venit bacul, care a trecut la fel de repede si care mi-a lasat un gust amar. Nu o sa intru mult in detalii dar a fost o dezamagire. A urmat apoi admiterea, care a fost un alt sut in dos. Ascultandu-i pe toti cum erau increzatori si spuneau ca o sa iau si bla bla bla.. eh, nu a fost sa fie. La fiecare esec ai stat langa mine, chiar daca meritam criticata sau pedepsita. M-a durut sa te dezamagesc. Banuiesc ca asa se intampla cand vrei ceva foarte foarte mult; faci greseli. Ma doare si acum cand ma gandesc cat te-am ranit si eu de-a lungul timpului chiar daca imi promisesem sa nu o fac niciodata. Incerc mereu sa ma schimb, sa ma abtin din niste porniri care stiu ca nu iti plac si incerc sa tac si incerc sa rad mereu cand sunt cu tine si incerc sa ascund toate nelinistile si asta ma macina de multe ori. Nu sunt plangacioasa din fire dar se aduna lucruri si de multe ori nu am cui sa le spun. Le tin si le dau drumul, de obicei intr-un moment prost. Nu tipa la mine ca argumentele mele nu sunt bune; sunt la fel de bune ca ale tale numai ca incerc sa te fac sa vezi si punctul meu de vedere, sa te pui in locul meu. (Eu iti inteleg gesturile si te las sa fi asa cum vrei, cum sa iti fie bine si comfortabil). Nici mie nu imi e usor. Si ma afecteaza mai mult fiecare lucru marunt; stiu ca sunt stresanta si incerc sa vorbesc cu tine dar ma doare cand vad ca nu raspunzi si stai pe fb. E penibil, stiu.
Si totusi ai zis ca ma iubesti. Si uneori iti 'scapa' niste cuvinte dragute la adresa mea. Si ai zis ca stii ca eu ofer mai mult iar tu inca nu dar sa fiu rabdatoare si o sa vina si randul meu. Ca orice fetita prostuta care te iubeste,(poate prea buna pentru binele ei) desigur ca o sa astept oricat ar fi nevoie. Doar ca uneori doare, doare tare.. Nu mai sunt asa puternica cum eram odata. Undeva in lumea asta plina de perfectiuni si idealuri, fete de piatra si indiferenta, silicoane si nulitate sufleteasca eu nu ma incadrez cum trebuie. Cred ca, undeva, am iesit mai defecta. Imi place lumea mica, asa imperfecta cum e. O colorez cum vreau. Si oamenii sunt din cei cu o valoare sufleteasca macar la fel ca a mea. Am renuntat sa mai alerg dupa prieteni care nu ma vor. Sau dupa o familie pe care am pierdut-o poate inainte de a ma naste. Si esti doar tu acolo, care esti un pic din toti, si familie si prieten si iubit, si simt de fiecare data cum sufletele noastre rezoneaza intr-un decor aparte si un ecou aparte. Stii ca o sa fiu mereu acolo si am nadejdea ca o sa fi si tu. Incerc sa fac eu o schimbare la mine, asa cum o vreau in lume.
I must be strong again. P.S. I'm sincerely yours :x

vineri, 27 aprilie 2012

The vow. 3 ani.

O sa incep cu prima parte, si cu riscul de a parea exagerat, tin sa spun ca reprezinta cat mai sincer simtamintele mele. El :
Si ea:
Mi se pare unele din cele mai dragute declaratii. Mi se pare ca in ele se cuprinde tot: un trecut, un prezent si un viitor cu atat de multe posibilitati. Stii ca se spune despre adolescenta ca este cea mai importanta perioada si acolo te formezi ca persoana? La inceputul ei s-a format o iubire mare si frumoasa pe care vreau sa o port cu mine cat mai departe. Fiindca atunci ti-am dat inima mea, care e tot ce am, si nu o vreau inapoi. E la tine si cred ca ai grija de ea, in felul tau. Nu suntem si nici nu vom fi perfecti. Dar radem impreuna si se intampla din cand in cand sa mai facem si greseli. Te tin strans si incerc sa iti ofer cat de mult pot. De preferinta, tot. Si da, poate nu imi citesti poezii si poate nu iti mai alerg prin minte ca la inceput. Dar eu inca te privesc si ma gandesc la tine cu emotie, si dragoste si...fluturasi. Nu vreau sa te schimb sau sa iti cer ceva ce nu vrei sau nu iti place sa faci. Zambesc cand ma faci fericita (mai mereu) si stau bosumflata cand ma superi. Si iti duc dorul in fiecare clipa cand nu esti langa mine. Asa ca nu pot decat sa iti spun ca ... I'm sincerely and forever yours :x

joi, 9 februarie 2012

Somn.


- Haide sa vorbim despre somn.
- Despre somn?!
- Da, stiu ca pare ciudatel dar recunoaste ca e interesant.
- Ce e atat de interesant? Dormi si atat.
- Pai, vezi tu.. Somnul capata o semnificatie aparte cand se pune problema 'cu cine dormi'. Nu ai simtit niciodata cum e?
- Ba da, dar e ceva obisnuit.
- Oh, ba din contra! Nu e nimic obisnuit in asta. Totul incepe dupa ce ne invelim si patura ne acopera trupurile tremurande. Ma intorc cu spatele la tine iar mana ta stanga trece pe sub gatul meu, cea dreapta acoperindu-mi sanii. Apoi ne apropiem, iar pieptul tau fierbinte se lipeste de spatele meu. Coborand, funduletul meu se culcuseste comod in zona pelvisului tau si picioarele noastre se intrepatrund, lasand degetele libere pentru joc. Nu e loc pentru nimic altceva intre noi decat dragoste.. si somn. In simplitatea lui, e unul din cele mai frumoase lucruri.
- Spus asa, chiar prinde un aer magic...

joi, 2 februarie 2012

Trebuie sa incep prin a spune ca ziua de duminica a fost deopotriva trista si gericita. Neplacerea vine din realizarea diferentelor dintre noi si majoritatea persoanelor ce ne inconjoara. De ce lumea trebuie sa fie egocentrica? Egoista? Indiferenta fata de ceilalti? De ce ne lovim de atitudinile astea cand, de fapt, noi nu am gresit cu nimic? De ce nu le pasa ce simtim?

Ideea e ca doare. Se nasc sperante si crezi ca poate te inseli, dar nu e asa. Faptul ca gresesti face cu atat mai greu de depasit situatiile. Unii oameni nu inceteaza sa te socheze cu fiecare zi.

Eu promit ca nu o sa fiu niciodata asa. Nu o sa te tratez cu nepasare si, pe cat de mult posibil, nu te voi lasa singur.

Ajungem si la partea frumoasa. Lucrurile astea parca ne apropie si mai tare, stim ca noi nu o sa fim asa. Stateam mica si ghemuita in bratele tale, fara sa spunem neaparat ceva, gandurile noastre oricum purtau o conversatie minunata, dar asa cum stateam, simteam cum toata nesimtirea de peste zi se transforma intr-o dragalasa smotoceala. Nimic nu mai conteaza atat timp cat ne avem unul pe altul. Iar inima mea nu s-a simtit niciodata mai intreaga decat atunci cand sunt langa tine.


Lovely fact: Sufletele pereche ajung sa cunoasca ce e mai frumos in OM. E o stare de gratie care din pacate nu-i atinge pe toti oamenii.

P.S. I'm sincerely yours :x

luni, 2 ianuarie 2012

About friends.



Nu am mai scris de ceva timp. De fiecare data cand imi venea o idee... well, imi propuneam sa scriu cand ajung acasa iar apoi ori uitam formularea, ori ma enerva cineva. Si se ducea cheful de scris. Si postul acesta e in stand-by cam de 2 saptamani.

Se intampla multe in 2 saptamani. Chiar daca aparent sunt mici nimicuri, totusi.. conteaza. Imi amintesc cand eram mai mica faptul ca mereu sustineam (si chiar asa era) ca sunt inconjurata de prieteni. Si erau multi, si era bine, si vorbeam mult, si ne intelegeam de minune si asa mai departe. Dar a trecut ceva timp de atunci. Nu pot sa zic ca imi lipsesc foarte mult, imi amintesc doar cu o urma de melancolie (si ironie, cred) ce vremuri simpatice si linistite erau. Si cum se schimba lumea, o da, asta e cel mai semnificativ lucru pe care l-am observat. Retrospectiv, oamenii te uita. Bine, nu complet. Uita ca ati fost prietenii si poate si lucruri dragute intamplate intre voi. Sau daca isi amintesc, nu stiu din ce motiv, nu fac nici cel mai mic efort sa schimbe ceva. Cred ca pot sa ii numesc 'prieteni-ignoranta'.

Pe urma sunt 'prietenii-greseala'. Ei sunt cei care gresesc, pe urma noi, ne certam, ne impacam dar legatura aia pe care o avusesem candva... se fragezeste. Si ajungem sa ne gandim de ce ne chinuim sa schimbam atatea lucruri? Oare depinde doar de noi? Si ajungem iar la : 'Oamenii se schimba.' Si devin aroganti, si devin ignoranti, nepasatori, sau daca le pasa e doar de interes, de suprafata.

In fine, ajungem la happy end. Prietenii prieteni. Din acei multi care erau candva, raman astia. Sunt cei cu care chiar daca nu vorbesti in fiecare zi, stii ca sunt acolo. Sau pe care ii vezi in fiecare zi la scoala sau la servici. Sau pe mess, chatuind random stuffs. Si, in cazul meu, exista un anume cel mai bun prieten. Unul pe care l-am ranit, dar a avut rabdare si pentru acea rabdare incerc sa il rasplatesc in fiecare zi. Cel putin, dragostea mea o primeste zilnic. Pentru ca cel mai bun prieten al meu este si iubitul meu. Si cred ca asta e cea mai frumoasa si mai speciala forma de prietenie.

Schimband un pic subiectul, trebuie sa constat (nu ca nu as fi stiut dar cateodata parca te amaraste mai tare) ca lumea asta a noastra e trista. Cel putin modul de a gandi. Totul si incep sa vad cat mai clar ca pentru unii chiar totul se rezuma la bani. Inclusiv in familie am auzit ceva de genul 'Tu sa iti vezi interesul si banul. Ca si dragostea se cumpara daca ai cu ce, oricum nu te incalzeste prea tare.' Cum sa zici asa ceva, sau mai degraba, cum sa gandesti asa? Si interesul merge pana la un punct iar banii dragostea adevarata nu o cumpara, nu o intretin sau altceva. Cand sa inrait lumea atat de tare? De ce vor sa omoare dragostea? De ce sa uite magia? Nu cred ca o sa inteleg..

Momentan o sa inchei aici. Le multumesc pe aceasta cale celor care imi sunt in continuare prieteni si care imi sunt alaturi mereu (chiar daca sunt, literalmente, o mana de oameni).

P.S. Dear angel of mine... I love you. And I'm sincerely yours :x



P.S.S. Melodia nu stiu exact cat se potriveste dar mi-a ramas in minte de asta seara :D