marți, 30 septembrie 2014

When dark clouds gather on the horizon...

... you must remember that after the dark clouds, bright clouds are coming.
Este o treaba complicata si cu schimbarile astea. Nu stii niciodata la ce sa te astepti. Ele pot sa te ingrijoreze sau sa le privesti cu teama, sau, din contra, le poti intampina cu bucurie. Stiu ca aici nu e cazul sa te bucuri prea mult, cel putin nu acum. Pare greu. Dar nu e imposibil. E greu pana te obisnuiesti. Programul tau e incarcat pana inveti sa iti imparti timpul iar apoi lucrurile vor parea mai usoare. Stiu ca toate astea sunt 'part of growing up' si, de cele mai multe ori, neplacute sau fara sens. Incearca sa vezi si partea buna. And your soul will never change. You can be Peter Pan in your heart, always. You forget the best part (pe langa propriile satisfactii care vor veni cu timpul): I'm here for you and I'll help you and try to make it easier for you. P.S. Sincerely yours.

miercuri, 16 iulie 2014

Pisicute

Realizez ca este un subiect banal. Sunt putine persoane carora sa nu le placa pisicile, animalele in general. La mine cred ca este o situatie aparte. Cred ca le ador mai mult cu cat stiu ca este improbabil sa am una prea curand. Sa nu ma intelegi gresit, o avem pe Moty si o iubesc tare mult. Dar eu imi doresc o pisicuta care sa ma iubeasca pe mine. Este, cred, un gol pe care simt ca o felina l-ar putea umple. Din cauza asta imi vine atat de greu sa vad una pe strada si sa nu o iau. Sa ma gandesc cum ar sta ea la mine acasa. Ce-i drept, ar sta si singurica mult dar poate ar fi fericita sa ma vada venind. Problema mea este ca nu pot sa le vad suferind. Sunt asa prostuta si sensibila incat le-as lua acasa pe toate; toate care vin si fac botosei pe mine, si miauna, de atentie sau singuratate. Nu vreau una de rasa, vreau una de pe strada, sa poata aprecia tot ce va primi. Abia astept ziua cand o sa am o pisicuta. (It's something wrong with me, I know)

sâmbătă, 12 iulie 2014

A trecut mult timp. Atat de mult incat cuvintele imi par straine. Am lasat prea mult timp sa treaca sperand ca urmatorul post pe care il voi scrie aici va fi despre reusitele mele. Dar asta nu s-a intamplat si nu se stie cand sau daca se va mai intampla, asa ca iata-ma aici. Cu codita intre picioare. Infruntand dezamagirea a ceea ce sunt si dezamagirea adusa celor care au crezut in mine. Totusi, nu sunt aici ca sa ma plang, ci pentru a ma reobisnui cu scrisul si, desigur, a-ti multumi. Suntem de 5 ani impreuna si mergem spre al 6lea. Mai mult decat rezista majoritatea relatiilor sau casniciilor in ziua de azi. Dar cred ca ne descurcam destul de bine, nu? Still, what will the future hold for us? Treaba cu growing up and get a job, a life, maybe a wife, some kids si fa asta pentru tot restul vietii este scary as hell. Si poate deloc placuta la prima vedere. Dar este un motiv pentru care oamenii de ceva timp fac asta. Care ar fi de fapt alternativa reala si practica a acestei povesti?
M-am mai gandit de cateva ori sa scriu dar nu am gasit cuvintele potrivite. Unele sunau mai bine decat ce a iesit acum. Sper sa te bucuri macar un pic. Si sper sincer sa fi in general fericit. Incerc si stiu ca se poate mai bine. Probabil intervine aici si increderea in sine, dar asta este alta poveste. Simt (si cred) ca legatura noastra este subtire dar puternica, poate mai puternica decat in timpul precedent. Este un amestec de confort, armonie si fericire pentru mine. Ma face sa ma simt warm and fuzzy faptul ca te-ai putea obisnui sa traiesti cu mine si faptul ca iti face placere sa iti petreci atata timp cu mine (God, cum rezisti? Eu ma satur de mine de 10000 de ori pe zi!!). E dragut ca inca vorbim cu usurinta toate problemele dar si toate prostiile. Sa stii ca mereu vom avea ce vorbi if you just take a leap of faith.
Ti-am vorbit despre darul unei zile? Importanta lui? Uneori este prea putin, alteori este totul. Iti multumesc ca mi-ai oferit o zi, un mic sacrificiu pe care l-ai facut. Ai stat cu mine la selfie si m-ai lasat sa ma prostesc ca un copil. Ma lasi sa trancanesc la nesfarsit despre prietenele pe care acum le am si pe care le incurci mereu. Pentru ca imi iei ochelarii de la ochi cand adorm. Pentru ca suntem rautaciosi fara sa ne para rau. Pentru ca am mers sa mancam intr-un restaurant select imbracati neconventional. Imi place uneori ca nu esti conventional. Apreciez ca nu tii atat de mult la felul in care arat (sau daca tii, nu arati). Esti un scump si pierdem timpul minunat impreuna, totusi niciodata nu mi se pare ca este pierdut propriu-zis. Nu cred ca pierd ceva cand stau cu tine, doar castig amintiri frumoase. Maybe it's a bit cheesy or it's something about the books I was reading but I want you to know that I'm grateful to have the privilege to walk this path with you. I love you and I'm sincerely and forever yours.